Sari la conținut

Mentalitate de succes

De ce este importantă?

Elementul fundamental pe care un om îl aduce în cadrul unei echipe este mentalitatea. Aceasta influențează atmosfera colectivă, modul de lucru și calitatea produsului final realizat de echipă.

O mentalitate bună constă în modestie, disciplină și respect față de muncă și față de colegi.


Respectă-ți munca

Munca pe care o facem trebuie menținută la cel mai înalt standard. Fiecare detaliu contează și este foarte important să fie făcut cât mai bine posibil.

Competiția FTC este din ce în ce mai strânsă, la un nivel foarte înalt, iar de aceea este foarte greu să faci diferența.

Orice urmă de neglijență își va spune cuvântul mai devreme sau mai târziu.
Orice punct de eșec trebuie înlăturat, deoarece nu putem ști când se va ivi în cadrul competiției.


Principiul KISS – Keep It Simple, Stupid!🤓

Din punct de vedere istoric, cei mai simpli roboți câștigă. De ce? Datorită fiabilității.

Un design complicat prezintă mai multe puncte de eșec, mai mult sau mai puțin grave.
Totuși, nu este vorba doar despre eșec pur. Este vorba despre a ști la ce ne putem aștepta de la robotul nostru.

Degeaba este cel mai bun robot de pe teren în 1 din 3 meciuri, deoarece pentru a fi cel mai bun trebuie să le câștigi pe toate (până la urmă acesta este scopul).

Când știm ce poate face robotul și știm că o poate face oricând este nevoie, e mult mai ușor să împingem limitele până la maxim.

Când nu trebuie să avem grijă să protejăm anumite componente sau să gestionăm mai ezitant unele interacțiuni cu elementele de joc putem ajunge să fim chiar mai rapizi decât un robot mai complicat.

Citat

An idiot admires complexity, a genius admires simplicity.


Abilități de problem-solving

Abilitățile de problem-solving sunt probabil cel mai important skill în domeniul ingineriei.
La nivel fundamental, totul reprezintă o problemă care trebuie rezolvată.

Uneori, circumstanțele sunt favorabile, având timpul și resursele necesare pentru a le rezolva, alteori toate șansele sunt împotriva ta, dar totuși nu te poți da bătut.

În esență, un bun inginer trebuie să poată evalua tot ce are la dispoziție, tot ce cunoaște despre contextul situației în care se află și să plece de la aceste informații pentru a găsi cea mai bună soluție.

Unele probleme sunt foarte dificile, iar de aceea este important să știm cum să extragem tot ce putem și să pornim de acolo.

Citat

If I had an hour to solve a problem, I would spend 55 minutes defining the problem and 5 minutes finding the solution.


Gândirea analitică

La nivel fundamental, FTC reprezintă o serie de compromisuri.

Pentru a ajunge la o abordare simplă, dar foarte bună, trebuie să putem lua decizii obiective despre ce este cu adevărat necesar pentru robot. Este important să avem o serie de principii și de obiective conform cărora să putem judeca fiecare opțiune.

O abordare în general bună constă în o serie de ședințe de brainstorming, în cadrul cărora încercăm să adunăm absolut toate ideile pe care le avem, apoi le batem cap în cap până când rămâne un concept simplu, dar eficient care poate îndeplini toate obiectivele jocului.


Iterațiile

Un lucru important ce trebuie ținut minte este că NIMIC nu va ieși perfect din prima.

Tot procesul de dezvoltare trebuie să aloce timp pentru modificări, ajustări și optimizări pentru a putea îmbunătăți produsul inițial.

Din acest motiv este foarte important să avem o primă variantă de robot gata cât mai devreme, pentru a putea repara ce nu merge, a îmbunătăți ce nu merge chiar cum ne-am așteptat și pentru a avea ocazia de a înțelege jocul cât mai bine.

La nivel conceptual se pot observa foarte multe lucruri, însă este total altceva în momentul în care punem robotul pe teren pentru prima dată.

Odatâ ce încercăm să terminăm prima variantă de robot cât mai repede, poate apărea frica de a fi ales ideea greșită. Adevărul este că, în FTC, varietatea roboților este foarte mare. Orice abordare poate fi foarte bună, atâta timp cât are suficiente iterații și suficient antrenament în spate.

Perfecționismul

Mereu există tentația de a găsi ideea perfectă din prima, însă în general această frică ajunge să facă mai mult rău decât bine.


Comunicarea între departamente

Comunicarea este cheia într-o echipă de succes. Dacă mecanicii știu ce pot programatorii lor să facă și vice-versa deschide o ușă complet nouă din punct de vedere al procesului de lucru.

Astfel, mecanicii pot ști ce pot și ce nu pot face, pot veni cu idei care pun în lumină abilitățile programatorilor sau pot încerca să compenseze pentru lipsurile prezente pe partea de programare.

În același timp, dacă programatorii înțeleg aspectele mecanice, le poate fi mai ușor să înțeleagă cum ar trebui controlate anumite mecanisme sau pot compensa pentru anumite lipsuri pe care le are robotul.

Obținerea fiabilității

În general, abordarea potrivită este căutarea de soluții mecanice pentru orice problemă, deoarece acelea sunt cele mai fiabile.


Antrenamentul driverilor

Scopul construirii robotului se află pe teren. Din cele 2 minute și 30 de secunde pe care le are meciul, 2 minute sunt controlate de driver.

Astfel, cele mai multe puncte sunt obținute de driver, iar de aceea robotul ar trebui construit în jurul acestui aspect. Orice feedback negativ apare trebuie respectat și rezolvat. Conceptul robotului trebuie realizat pentru a lăsa cât mai puține ocazii de greșeală driverului.

Codul robotului trebuie scris pentru a acomoda cererile driverului. De asemenea, antrenamentul este extrem de important.

Antrenamentul te ajută să obții mai multe puncte pe teren fără a aduce modificări robotului, dar poate și dezvălui probleme înainte să te confrunți cu ele în meciuri. Antrenamentul nu trebuie neglijat, este cea mai importantă parte a realizării robotului.

Citat

Driverul face robotul, nu robotul îl face pe driver!


Prepare for the worst, hope for the best

În FTC mereu trebuie să fim pregătiți pentru ce e mai rău. O abordare precum:

De ce să pui șurub unde poți să pui o sârmă?

duce doar la rezultate negative. Soluțiile temporare nu ar trebui să fie acceptabile, deoarece au tendința să devină permanente. Dacâ timpul permite, ar trebui mereu căutate soluții sigure. Cel mai păcat este să fim taxați de ceva ce putea fi prevenit foarte ușor.